udbi blog - VACANȚE

Marocul are gust exotic de rodie și cus-cus. Marocul are miros dulce de Atlantic și scorțișoară. Marocul este fascinant. Citește povestea Udbilicilor în Maroc și, dacă nu ai ajuns încă acolo, grăbește-te.

Începutul aventurii e zborul București - Malaga, unde am avut răgaz câteva ore să admirăm orașul de coastă încărcat de istorie, de turiști, de palmieri. Frumușică foc Malaga, cochetă și aerisită - ne-am zis că o să revenim aici tot ca escală, în drum spre Gibraltar (dar asta va fi altă poveste).

Din Malaga până în Tanger e o aruncătură de băț (dacă ești campionul universului), adică 50 de minute de zbor. Primul contact cu aeroportul marocan e interesant - politețe, strictețe, controale mai minuțioase. Am ajuns destul de târziu în noapte și am adormit cu gândul la zilele următoare.

Dis-de-dimineață, după nesfârșitele cafele și ceaiuri marocane (menta e delicioasă), am luat taxiul până în Medina (centrul vechi în lumea arabă) și am început să străbatem nesfârșitele străduțe din Tanger. Drumul cu mașina a fost un deliciu pentru Dani și un supliciu pentru Renu, marocanii conduc bine dar regulile de circulație sunt mai mult niște indicații, sensurile giratorii fiind un exercițiu de curaj, îndemânare și noroc.

Gazda și prietena noastră Mihaela ne-a însoțit în multe din zilele petrecute aici și ne-a descris în detaliu stilul de viață, obiceiurile, istoria și prezentul Marocului. Asta a fost un adevărat noroc, pentru că altfel riști să vezi doar fața turistică a acestei lumi și greu pătrunzi dincolo de comercialul obișnuit al fiecărei destinații de vacanță.

Marocul este o intersecție de culturi, iar asta e definitoriu pentru tot ce este marocan. Influențele arabe puternice sunt amestecate cu nuanțe spaniole, franceze, portugheze, evreiești, berbere și totul are un gust aparte și delicios: arhitectură, culori, mâncare, obiceiuri. 

Mozaicul e omniprezent, fiind însoțit de broderii realizate dintr-un mortar dur despre care am crezut inițial că sunt sculptate în piatră. Găsești mozaic pe fațadele clădirilor, în interioare, pe pereți, tavane sau pardoseli. Pietricelele de ceramică sunt tăiate manual, cu dalta și în ansamblurile noi de locuit răsună zgomotul fasonatorilor de mozaic luni întregi.

Marocul trăiește din agricultură și fosfați plus industria de mașini și traficul de hașiș. Însă meșteșugurile de prelucrare a ceramicii, pieii, bumbacului, metalului și lemnului sunt la mare rang pentru cultura marocană. Altfel spus, găsești la tot pasul covoare, decorațiuni și articole de marochinărie. Nu sunt scumpe și au acel ceva specific întrepătrunderii lumilor africane, arabe și mediteraneene.

Magazinele sunt curate și cu vânzători politicoși și serioși. În piețe însă vei găsi localnici care își vând produsele cu drag, cu povești și cu prețuri uimitor de mici pentru europeanul în vacanță (fie el și român). Vei găsi și magazine de antichități dar trebuie un ochi atent și educat pentru a discerne ce merită cumpărat și ce e expus pentru turiștii mai puțin cunoscători. Sunt mereu suprinzătoare denumirile englezești alături de cele franceze, spaniole, arabe...

În Maroc am mâncat excelent și nu am refuzat nimic. Melci, cus-cus, tajin, kefta, seffa... carne de oaie, cămilă sau vită, legume și condimente simple și delicioase. Sunt specialiști în panificație și preferă cerealele integrale, vei găsi aici pâinici de toate felurile, biscuiți făcuți în casă, paste care-mai-de-care.

Următoarea călătorie după Tanger a fost Fes, capitala spirituală a Marocului, considerat și Mecca occidentală. Fondat în secolul 8, Fes și-a păstrat orașul vechi (Medina) cu demnitate, adăugând și o zonă urbană nouă cu accente franceze. Am avut bucuria să locuim două nopți într-una din casele multi-familiale numite riad, într-un decor de poveste cu Șeherezade.

Medina din Fes este un labirint de străduțe foarte înguste, pe care nu ar încăpea o mașină, dar măgărușii și motoretele se simt în largul lor.

Ici și colo se lărgește o piațetă unde am avut norocul să întâlnim foarte puțini turiști.

În Fes a fost înființată cea mai veche universitate din lume, în cadrul unei moschei, de către o femeie (în jurul anului 850). Universitatea este mai veche decât cea din Bologna și decât Oxford, adică înainte cu 500 de ani de civilizația aztecă. Ca să vezi...

Atelierele de meșteșugărit sunt la tot pasul, însoțite de magazine tixite de produse de tot felul, la prețuri ce pot fi discutate lejer. Găsești de toate pentru toți (și bineînțeles că nu am plecat cu mâna goală).

Plimbările dis-de-dimineață pe aleile nesfârșite, în liniște, au fost de vis.

Odată ce magia din Fes a luat sfârșit, ne-am întors în Tanger și am plănuit următoarea escapadă: grota lui Hercule. Un drum de o oră cu autobuzul și am ajuns undeva pe malul oceanului, unde se spune că a făcut popas Hercule într-o peșteră. Frumoase și locul și priveliștea. Cu toate că în Tanger se circulă foarte mult cu mașina sau taxiul, autobuzul a fost prilej să călătorim alături de elevi și localnici, să înțelegem mai bine locurile.

Călătoria următoare a fost la Asilah, cu taxiul la comun (Dacii Lodgy care opresc peste tot și te întreabă unde mergi). Asilah e un orășel portughez pe malul mării, delicios de alb și îngrijit. Am vizitat acolo și un centru de meșteșugărit - o clădire spațioasă în stil tradițional, cu ateliere de țesut, lemnărit, croitorii... Iar masa am luat-o la o cârciumioară stradală. A fost atât de bun... Nu știu de ce am întâlnit atâtea păreri că mâncarea marocană nu priește europenilor, nouă tot ce am mâncat ne-a plăcut mult și ne-a picat bine.

Știm că ai avut răbdare cu povestea noastră lungă, dar nu pleca până nu-ți spunem două cuvinte și despre Chefchauen, un orășel de munte foarte cunoscut ca destinație turistică, albastru de tot. Nu se știe de ce este albastru - unii spun că îndepărtează țânțarii, alții spun că-i semn de îngemănare cu norii sau că atrage turiștii. Dar nouă ne-a plăcut tare mult acest loc, e diferit de tot ce am mai văzut, poate și pentru că aici am întâlnit mai mulți marocani băștinași (berberi) și aveau un aer mai blând și trăsături diferite de cei din Tanger și Fes.

Și aici se încheie, abrupt ca și munții marocani, aventura noastră la întretăierea atâtor lumi și civilizații. Ne-am întoarce oriunde în Maroc, vrem să ajungem și în Gibraltar, suntem tare recunoscători prietenei noastre pentru răbdare, răsfățuri culinare, adăpost, povești și dragoste. Și îți suntem recunoscători și ție pentru că ai poposit la noi pe blog. Te mai așteptăm în vizită și să știi că mai avem multe povești de spus de la ultima postare, dar nu ne-am mai găsit răgaz să împărtășim și cu tine. Ce să faci.... Udbilicii sunt tare ocupați :)

Te îmbrățișăm,

Renu și Dani

Chiar zilele trecute, prieteni dragi ne povesteau că urmăresc, din când în când, comedii turcești ușurele și degrabă relaxante. Și discuția avea loc în jurul a două ceaunele cu ciupercuțe și cărniță, mămăliguță și brânzică de stână, ghebe murate și felurite bunătăți de casă. Momente din alea care-ți rămân în suflet pentru totdeauna, cu conversații blânde și descoperiri de amintiri, cu zâmbete și îmbrățișări pe care le simți că-s din toată inima.

Ca tot așa a fost și ultima (cea de-a treia) vizită încheiată de curând în vechiul Constantinopole și actualul Istanbul. O lungă îmbrățișare pe care am părăsit-o cu regret. Cândva, un bun prieten ne tot îndemna să mergem 'la turci' pe motiv că e foarte fain. Ușor-ușor nasul se strâmba, asociind ideea de turc cu 'turcismele', apropiate 'chinezăriilor', adică cu lucrul mai puțin bine făcut. De parcă România ar fi Switzerland și nasul nostru ar fi fost acordat doar la finețuri. Până la urmă am mers la Istanbul acum trei ani. Și, ca dovadă că ne-a plăcut, am revenit a treia oară în uriașul creuzet ce a fost dintotdeauna și este și astăzi Istanbul. Despre vizita anterioară poți descoperi câte o delicatesă aici. Iar prima vizită e povestită aici.

Nu-i prima dată când dăm o fugă la Chișinău.

Oraș nou clădit pe dealuri, sovietic, împânzit de bulevarde largi, Chișinăul are totuși ceva ce ne place. O fi de la plăcinte, de la graiul simpatic, de la apropierea de Piatra-Neamț... Oricum, sigur nu-i ultima dată când ne plimbăm pe străzile cu nume de scriitori sau domnitori, unde Ștefan cel Mare se intersectează cu Eminescu, unde Pushkin e vecin cu statui ale eroilor leniniști.

După aproape 2 ani de udbi, ne-am luat inima-n dinți și am zis: oricât de mult ne place ceea ce facem, avem nevoie de vacanță! Unde să mergem? Unde? Hai tot în Istanbul!

Pentru românii care nu au fost în Turcia, există o ușoară rezistență în a alege un oraș ca Istanbul drept destinație de vacanță. Asociem des Turcia cu blugii, aurul, bișnița. E drept că plajele Antalyei au mai spălat imaginea asta deformată, dar sunt puțini cei care consideră Istanbul ca fiind potrivit pentru un sejur de vară.

Noi suntem deja la a doua vizită și-ți spunem drept că vom mai merge. Iar acum, la întoarcere, am vrut să îți povestim de ce ne-a cucerit acest loc uriaș ca întindere și îmbucurător ca atitudine. Cum n-aveam blog, am creat unul repede. Tu să ne spui dacă-ți place!