Udbilicii la Istanbul III
Chiar zilele trecute, prieteni dragi ne povesteau că urmăresc, din când în când, comedii turcești ușurele și degrabă relaxante. Și discuția avea loc în jurul a două ceaunele cu ciupercuțe și cărniță, mămăliguță și brânzică de stână, ghebe murate și felurite bunătăți de casă. Momente din alea care-ți rămân în suflet pentru totdeauna, cu conversații blânde și descoperiri de amintiri, cu zâmbete și îmbrățișări pe care le simți că-s din toată inima.
Ca tot așa a fost și ultima (cea de-a treia) vizită încheiată de curând în vechiul Constantinopole și actualul Istanbul. O lungă îmbrățișare pe care am părăsit-o cu regret. Cândva, un bun prieten ne tot îndemna să mergem 'la turci' pe motiv că e foarte fain. Ușor-ușor nasul se strâmba, asociind ideea de turc cu 'turcismele', apropiate 'chinezăriilor', adică cu lucrul mai puțin bine făcut. De parcă România ar fi Switzerland și nasul nostru ar fi fost acordat doar la finețuri. Până la urmă am mers la Istanbul acum trei ani. Și, ca dovadă că ne-a plăcut, am revenit a treia oară în uriașul creuzet ce a fost dintotdeauna și este și astăzi Istanbul. Despre vizita anterioară poți descoperi câte o delicatesă aici. Iar prima vizită e povestită aici.