udbi blog

După aproape 2 ani de udbi, ne-am luat inima-n dinți și am zis: oricât de mult ne place ceea ce facem, avem nevoie de vacanță! Unde să mergem? Unde? Hai tot în Istanbul!

Pentru românii care nu au fost în Turcia, există o ușoară rezistență în a alege un oraș ca Istanbul drept destinație de vacanță. Asociem des Turcia cu blugii, aurul, bișnița. E drept că plajele Antalyei au mai spălat imaginea asta deformată, dar sunt puțini cei care consideră Istanbul ca fiind potrivit pentru un sejur de vară.

Noi suntem deja la a doua vizită și-ți spunem drept că vom mai merge. Iar acum, la întoarcere, am vrut să îți povestim de ce ne-a cucerit acest loc uriaș ca întindere și îmbucurător ca atitudine. Cum n-aveam blog, am creat unul repede. Tu să ne spui dacă-ți place!

Nu te vom purta prin toate peripețiile avute ci vom încerca să-ți descriem motivele pentru care Renu a lăcrimat atunci când am plecat din Istanbul. Ne urmărești?

Am plecat dimineața devreme din Nessebar (lângă Burgas), spre Istanbul. Cu o seară înainte ne-am bucurat de scoici și soare, de străduțele parcă pictate din orășelul-insulă vechi de aproape 4000 de ani.

Am ajuns în Istanbul după aproximativ 6 ore de călătorie prin sate și orășele, pe șosele șerpuite de munte și autostrăzi rapide și încăpătoare. Emoții mari cu mașina, descoperisem cu doi ani înainte nebunia din traficul metropolei turce. Dar am ajuns cu mult mai repede și mai ușor exact în fața micuțului și liniștitului hotel Sublime Porte, la 3 minute de mers pe jos de frumoasa și îngăduitoarea moschee Hagia Sofia.

După ce gazdele ne-au primit cu bucurie, am luat-o la pas în zona centrală a cartierului vechi, coborând până la Bosfor, mâncând bunătăți și încârcându-ne de energia fabuloasă a locului. În final am parcurs aproape 20 de kilometri pe străduțele animate. Ne-a încântat Büyük Valide Han) ce avea la etaj ateliere manufacturiere diverse, totul într-o clădire imensă și foarte-foarte veche, cu catacombe, scări și zeci de cămăruțe în care se muncea de zor.

Am făcut o vizită și  în Fener, cartier istoric și plin de culoare, cu sute de clădiri vechi și străduțe și mai vechi, împânzite de pisici.

Seara, osteniți dar fericiți, am stat la povești cu un turist irakian și cu gazdele noastre primitoare, în compania unui ceai.

A doua zi a fost și mai lungă.

Am făcut o vizită și la Muzeul Madame Tussauds și ne-am amuzat cu personaje celebre. Renu a avut selfie-stick la dispoziție, ca de fapt în toată vacanța. Ba chiar am avut o înțelegere între noi: Dani face poze și Renu nu face referire la cantitatea de tutun fumat 😀😀

După care ne-am delectat cu palatul Dolmabahçe Sarayı, palat imperial din care credem că s-au inspirat și funcționarii comuniști pe alocuri, cu grădini și lebede, priveliști minunate și sute de metri de coridoare și camere de întâlnire, ballroom-uri și terase.

Seara am ajuns iarăși în zona podului Galata, ne-am minunat și îngrijorat de priceperea căpitanilor care parcă se distrează cârmind ditamai vapoarele unul pe lângă celălalt, în goana de a ajunge la țărm pentru a încărca iarăși sute de turiști și cetățeni ai Istanbulului pentru a-i duce la destinație.

A treia zi am căutat echere la 45 grade, menghine, freze, rindele și alte chițibușuri pentru Udbilici în cel mai strașnic cartier al Istanbulului: cartierul de scule. Zeci de kilometri pătrați de magazine cu tot ce-și poate dori un meșteșugar. Raiul pe pământ! Tot acolo am mâncat cea mai bună pizza pe pământ (pide), cu aluat fin, brânzică și legume din belșug, chiar lângă colaci de cabluri și utilaje de construcții.

După îndelungi căutări, presărate de pauze de ceai și limonadă, am ajuns tot la capătul podului Galata, tot la Balik Durum și la asfințitul fabulos al Istanbulului.

A patra zi am mers în Asia, luând vaporul până în cartierul Üsküdar. Alt deal, altă distracție. De data aceasta ne-am propus să urcăm în Çamlıca Kulesi (Turnul Camlika), înalt de 218m, în care am urcat până la 150m la primul nivel de observație. De acolo vezi tot Istanbulul (deși e atât de întins încât se pierde în zare oriunde te uiți). Uimitor de observat cum se împletesc zonele de locuit vechi cu zgârie-norii adunați ca și copacii într-o pădure, totul legat de autostrăzi moderne și împânzit de spații verzi. Dacă Piatra-Neamț se dovedește a fi dificil de administrat, oare cum o fi pentru primarul Istanbulului?

Ce nu ne-a plăcut prea mult este taxa de 120 lire (cam 60 lei) pentru turiști, comparativ cu cea de 30 lire (localnici). Nu suma e problema ci discriminarea. Sperăm că motivația este de a permite și locuitorilor mai puțin avuți ai orașului de a se bucura de priveliște.

Până la turnul Camlika, am admirat câteva moschei moderne, cartierele liniștite de locuit, pavajele impecabil întreținute și biblioteca futuristă pe structură din lemn Nevmekan Sahil, gazdă a câtorva cafenele. Udbilicii s-au minunat maxim de precizia îmbinărilor și dimensiunile întregii construcții.

A cincea zi a fost rezervată pentru hamam, cumpărături de cadouri pentru cei dragi și o raită din nou prin cartierul de scule. Ceva freze, menghine și mărunțișuri.

Am părăsit Istanbulul cu regret și cu promisiunea că ne vom reîntoarce curând. Pentru noi este amestecul perfect de diversitate, omenie, bun simț, culoare, istorie și cultură. Nicăieri altundeva nu am găsit un loc mai fascinant.

Îți mulțumim pentru că ne-ai însoțit în periplul nostru și sperăm că te-am făcut curios să mergi și tu în locurile acestea minunate!

Cu drag,

Udbilicii

Renu și Dani