udbi blog

Unii spun că japonezii sunt exagerați cu disciplina și ordinea. Care e adevărul?

E cale lungă din Piatra-Neamț până în Tokyo. Noi am fost norocoși, planificând bine zborurile și luând bilete din timp. 5 ore de drum până în Otopeni, aproximativ 24 de ore de zbor și așteptare, inclusiv escala din Doha, ne-au adus într-un final pe pământ japonez, cu o diferență de fus orar de +7 ore. Citisem Shogun, conducem un Nissan, avem căști Sony, știm ce înseamnă wabi sabi și ikigai, am aflat că Japonia are o doamnă prim-ministru și că moneda locală e yen-ul. Visasem demult la o vizită în acest loc îndepărtat și suntem mari admiratori ai culturii japoneze.

Dar între puținul pe care-l știam și Japonia e distanță mare. Dacă nu ai răbdare să citești cele de mai jos, japonezul și nu neapărat Japonia ne-a lăsat cu gura căscată.

Pe unde am fost? Cum ne-am descurcat? Cât a costat?

Ne-am alocat ceva mai mult de două săptămâni pe planeta Japonia și trebuie să recunoaștem că a fost tare scurt timpul. Mai ales că nu am stat într-un loc, încercând să gustăm din toate câte puțin. Tokyo, Osaka, Kyoto, Hamamatsu, Nara, Kamakura - localități în care ne-am pierdut pe străzi, în cârciumioare și magazine, căutând să respirăm cât mai mult aer japonez.

N-am mers cu agenție. Totul a fost planificat de Renu (în mare parte) și ne-am sfătuit în privința locurilor pe care merită să le vedem. Nu e necesar să știi japoneză, engleză sau orice altă limbă, mai ales datorită telefoanelor istețe din ziua de astăzi. Dar ajută limba engleză, mai ales pentru conversații spumoase cu unii dintre localnici.

Cât a costat? Mai puțin decât aceeași perioadă petrecută în oricare mare oraș european. Drumul dus-întors e cea mai mare cheltuială. Mâncarea e foarte accesibilă și foarte gustoasă (cu 25% poate mai ieftină decât în Piatra-Neamț). Transportul local e foarte convenabil și accesibil, mai greu e cu orientarea între trenurile locale ce pleacă uneori la 2min distanță, uneori cu mai mult de 6 linii disponibile într-o stație și cu diverse variante de viteză pe aceeași rută. Dar ne-am descurcat fără mari impedimente, chiar dacă inițial ne-a stat inima în loc atunci când am constatat că suntem în Shinkansen-ul greșit și mai aveam sute de kilometri de mers :)

Revenind...

Japonia e strașnic de pusă la punct: curățenie, infrastructură, siguranță, spații verzi. Rar vezi o hârtiuță pe jos (și nu prea au coșuri de gunoi, iei cu tine și duci acasă orice e de aruncat). Bulevardele sunt aproape goale (la ore de vârf) pentru că sistemul public este incredibil de rapid, accesibil, curat. Iar siguranța? Majoritatea aveau rucsăcel pe spate și deseori fermoarele erau desfăcute, fără grija de a fi furat. Între zgârie-nori sunt parcuri imense, echilibrul între construit și natură e mult mai bine păstrat decât în partea noastră de lume.

Vei spune: normal, sunt civilizați, au bani, e firesc să fie curat și să aibă infrastructură și siguranță. I-au mai reconstruit și americanii după războiul cel mare.

Ei bine, fără pretenția de a avea dreptate, dar credem că totul se trage mai întâi de toate din cei șapte ani de-acasă și din credința budhistă sau shinto. Esența valorilor morale japoneze pare a fi: celălalt e mai important decât mine. Altfel spus, eu singur, ca individ, nu contez decât prin ceea ce fac pentru ceilalți. Sună cunoscut? Cumva e aceeași învățătură cu cea creștină de iubire a aproapelui? Așa o fi, dar în spațiul nostru cultural a prins mai tare cartea de dezvoltare personală în care eu sunt tot ce contează și dacă eu cred înseamnă că eu pot și mai ales iubirea de sine e importantă, dacă nu mă iubesc sunt defect.

Una peste alta, japonezul face bine orice-ar face pentru că o face pentru ceilalți. Cu un pic de atenție, descoperi acest adevăr de îndată ce cobori din avion și te întâmpină prima persoană. Amestecul de seriozitate extremă și gingășia ajutorului pentru noul venit, respectul care se simte în tot și în toate ne-a rușinat. Asta în condițiile în care nici nu ieșisem din aeroport. Japonezul pare mai creștin decât creștinul, cel puțin prin această prismă a dedicării înspre ceilalți. Dacă stai cu ochii în telefon și ai un aer încurcat, se va opri cineva lângă tine, oferindu-ți ajutor. Limba engleză nu e vorbită de foarte mulți, dar bunăvoința este omniprezentă.

Ce ne-a minunat în Japonia?

Măturătorul de stradă - omul din umbră. Da, omul pe care de obicei nu-l băgăm în seamă, care se trezește mai devreme decât toată lumea și are grijă ca orașul să fie curat, e fix ca în filmul 'Zile perfecte' pe care te invităm să-l vezi ca să înțelegi spiritul japonez. Ei bine, măturătorul de aici e atât de adâncit în munca lui încât nicio frunzuliță nu-i scapă (deși în spatele lui mii de alte frunzulițe cad din arțari). Dedicarea cu care își desfășoară sarcina e fascinantă.

Pensionarul - dirijor de mașini și pietoni. La ieșirea din parcările magazinelor mai mari, la ore de vârf, un bătrânel înarmat cu bastoane are grijă ca pietonii să fie în siguranță atunci când mașinile intră sau ies din parcare. Nicio secundă de pauză sau de relaxare, sarcina lui e la fel de importantă ca și lansarea sateliților pe orbită.

Conductorul de tren - gazdă recunoscătoare. Trece neauzit prin vagoane de câteva ori pe parcursul unei călătorii mai lungi. La fiecare intrare și ieșire din vagon se întoarce cu fața către pasageri, îi privește scurt și atent și se înclină în semn de mulțumire. Niciodată gestul nu e grăbit sau mecanic, întotdeauna conductorul de tren acordă aceeași atenție acestui moment pentru că, de fapt, misiunea lui este uriașă, chiar dacă nouă nu ni se pare.

Casierul din orice magazin- garant al achizițiilor corecte. Cu ochii în ochii tăi, după scanarea unui produs, îți arată prețul afișat, pentru ca tu să fii sigur că nu ai greșit. Apoi bonul este înmânat cu ambele mâini (ca orice schimb pe care îl faci cu un japonez), întotdeauna însoțit de o plecăciune de mulțumire.

Liniștea omni-prezentă. Într-un tren cu 16 vagoane nimeni nu vorbește. Eventuala comunicare e realizată din priviri sau plecăciuni. Anunțuri frecvente pe ecranele din tren te îndeamnă să cobori nivelul de sunet din căști astfel încât să auzi doar tu. Dacă se întâmplă să fie în preajmă turiști zgomotoși și mai puțin atenți la cutumele locului, japonezul nu te apostrofează ci se întoarce ușor cu spatele, puțin agasat dar înțelegător. N-am auzit vreun claxon în toată Japonia (nici trenurile nu șuieră când se apropie de gară).

Lucrătorul aeroportuar. N-am știut cum altfel să-l numim pe cel care trebăluiește sub avion în timp ce noi ne îmbarcam. Înainte de decolarea târziu în noapte, lângă mastodontul de avion cu care ne întorceam, cei patru lucrători s-au aliniat, s-au înclinat și ne-au făcut din mână până când avionul a plecat. Nu cred că mulți au observat acest gest, nouă ne-a adus lacrimi în ochi.

Curățenia. În Shogun, marinarii descopereau că băile zilnice nu te îmbolnăvesc, așa cum se credea în Europa secolului XVI. În Japonia de astăzi descoperi că nu există colț care să nu fie curățat zilnic. De curiozitate am plimbat mâna cât mai sus în suportul de bagaje din tren, convins că există un fir de praf acolo. Nu, nu există.

Simplitatea. Cu excepția anime-urilor și fațadelor luminate din zonele comerciale, japonezii sunt modești în exprimarea vizuală. Îmbrăcămintea este simplă și relativ ternă. Casele sunt pe măsură, fără să atragă atenția cu ceva. Discreția e caracteristică japonezului, indiferent de loc și vârstă.

Elevii. Întâmplător poate, ne-am intersectat frecvent cu grupuri de elevi, singuri sau însoțiți, în excursii sau mergând spre școală. Toți poartă uniforme identice (și ciorapii și pantofii sunt la fel), caracteristice unei școli anume. Și sunt tare potoliți, fie elevi de școală primară, fie liceeni. Râd, sunt veseli, dar cumva pe tăcute, fără hăhăiala pe care o întâlnim din păcate des la noi în oraș.

Mâncarea. N-am fost în restaurante cu mare ștaif ci am optat pentru cârciumioare necunoscute în colț de stradă. Acolo unde mâncau japonezii ne opream și noi. Apropo, rating-urile pe Google pentru restaurante sunt foarte mici, se pare că japonezii sunt tare pretențioși. Probabil de aceea noi nu am găsit vreun loc în care să nu fim foarte mulțumiți de mâncare. Cu orez sau paste, varză sau cartofi, fructe de mare sau pește, vită sau pui, mâncarea japoneză ni s-a părut simplă și delicioasă și foarte accesibilă. Iar dulciurile sunt foarte puțin dulci, ștevia e îndulcitor pentru aproape orice. Cafeaua e foarte bună iar ceaiul minunat. Bacșișul nu există, e considerat jignitor. Și oriunde mănânci, primești apă (uneori cu matcha) gratuit. În plus, e nelipsit șervețel sau chiar prosop dezinfectant.

Transportul. Fii gata să te pierzi dacă nu-ți folosești cu pricepere telefonul. Nu pentru că n-ar fi peste tot birouri de informare și panouri cu tot ce e necesar să știi. Ci pentru că stațiile de tren / metrou pot fi copleșitoare, cu zeci de intrări / ieșiri, multe linii și foarte foarte multe trenuri cu foarte foarte multe destinații. Nemaisocotind că același tren pe aceeași rută poate fi local (oprește peste tot), semi-rapid sau rapid (oprește doar în stațiile mari). Precizia transportului e uimitoare pentru cineva obișnuit cu CFR. Într-una dintre călătoriile zilnice, pe ecranele din tren a apărut Întârziere majoră! Dedesubt scria: 1 minut, apoi motivul întârzierii (un pasager cu probleme de sănătate) și nenumărate scuze scrise și audio. Șuvoaiele de japonezi care curg pe zecile de intrări pot părea copleșitoare dar când observi disciplina cu care se așează în dreptul liniilor de intrare în vagon, răbdarea cu care așteaptă să aibă loc, politețea cu care încearcă să ocupe cât mai puțin spațiu, totul începe să aibă sens. Cât despre transportul auto, e suficient de spus că la orele de vârf bulevardele sunt goale, cu câteva mașini la un semafor. Oare cum or reuși?

Natura. N-am văzut panseluțe în Japonia, lipsesc rondurile de flori anuale. Sunt preferate plăntuțe ce par răsărite sălbatic, dar sunt prețuite și îngrijite într-o manieră deloc ostentativă. Grădinițele din curtea minusculă a unor case se aseamănă cu covorul de plante din pădure, doar la o privire mai atentă se observă grija cu care sunt ocrotite. Marile parcuri te apropie de natură într-o manieră relaxată, fără spectacol inutil. Copaci uriași străjuiesc multe bulevarde, cumva întrecându-se cu zgârie-norii.

Anime-urile. N-am fost și nu suntem mari cunoscători de anime-uri, manga și alte curente prezente în cultura modernă și divertismentul japonez. Dar trebuie să recunoaștem că sunt foarte prezente în viața lor, într-un fel amuzant, adăugând un strop de veselie și curiozitate unui popor extrem de serios. Vezi gentuțe de care sunt agățate uneori foarte multe păpușele populare locului, brelocurile sunt motiv de amuzament, vârstnicii pot fi observați cumpărând pe telefon diverse jucărele din lumea anime (probabil pentru nepoți). Găsești magazine cu automate unde cu câțiva yeni poți cumpăra unul dintre miile de modele de figurine la modă.

Locurile de fumat. Nu neapărat o chestiune pe care a iubit-o Dani în Japonia, fumatul este interzis în public. Există locuri special amenajate (stradal) sau în marile clădiri comerciale, dar trebuie căutate și sunt cam rare (în mod ciudat, Renu găsea locurile de fumat cu maximă precizie). Răsfățul de dimineață la cafea și țigară a fost posibil doar în Tokyo, unde am avut o mică terasă la cazare. Altminteri am fost uimiți să descoperim în Osaka un restaurant în care se fuma înăuntru. Dar 'bucuria' asta nu s-a mai repetat în alte părți. 

Vasul de toaletă japonez - o întâlnire între vasul de toaletă clasic și bideul autohton, cu încălzire, spălare, uscare, dezodorizare, vacuum, autocurățare. Inovație de care greu (la propriu) te poți desprinde și pe care o poți avea și acasă, în România. Cât despre toaletele publice din zonele aglomerate, e dificil de spus cum de sunt atât de curate, poate pentru că și utilizatorii sunt respectuoși cu ceilalți sau poate pentru că serviciul de curățenie este japonez :)

Gata cu poveștile, hai să vezi japonezii și Japonia prin ochii noștri, pe scurt. Că altfel te plictisim și deschizi televizorul.

Tokyo

Capitala... Japoniei. Orașul nesfârșit, de fapt o aglomerare urbană, sumă de orașe, fiecare cu un nuanțe și personalitate, cu o încrengătură de linii de tren ce te duc dintr-o parte în alta cam cât ți-ar lua să ajungi pe Calea Rahovei de la un semafor la celălalt. Incredibil de curat și spațios, luând în considerare că este 'călcat' zilnic de aproximativ 1.5 milioane de turiști.

Noi am stat în Wako, orășel satelit liniștit și frumușel foc, într-un apartament cochet și confortabil, găzduiți de Daniel și Yuka - oameni cu adevărat minunați. Am dormit excelent pe futon în dormitorul pardosit cu tatami și cu uși glisante shoji. Aici am luat contact prima oară cu liniștea nefirească prezentă la orice oră. Nu strigă nimeni, nu claxoane, nu auzi conversația purtată de cei de lângă tine pe stradă sau în restaurant, nopțile sunt mai liniștite ca cele petrecute într-un sat de munte (acolo mai auzi un cocoș sau un câine).

Între clădirile ce se înalță până în cer, străduțe liniștite îți pot aduce experiențe unice, cum a fost această cafenea micuță, unde proprietara îndrăgostită de pisici ne-a făcut cadou acest porțelan minunat. Se spune despre japonezi că sunt mai reci. Într-adevăr sunt rezervați, însă la cel mai mic semn de deschidere se vor emoționa și-ți vor dărui o îmbrățișare sau măcar un zâmbet fâstâcit și sincer.

În toată Japonia detaliile te vor suprinde: capacele de canal, burlanele de scurgere a apei, micile grădini ce par sălbatice dar sunt atent îngrijite, elementele de identificare a clădirilor, indicatoare, însemne. Totul e gândit în detaliu încât să fie și util și plăcut simțurilor.

Unul dintre multele locurile fascinante văzute în Tokyo este cafenea Down / Avatar Robot Cafe. Ești întâmpinat de roboței și tot roboții îți aduc ceea ce îți dorești să consumi. Bucuria mare este că fiecare roboțel simpatic este mânuit de către o persoană cu dizabilități, de undeva de departe. Astfel, oameni care ar fi găsit greu un loc de muncă, sunt în contact cu ceilalți oameni și își află un rost. Vorbind cu robotul, vorbești de fapt cu un om. Astfel am cunoscut în această cafenea doi oameni minunați cu care am purtat conversații lungi și savuroase, inerent emoționante.

Hachikō, unul dintre simbolurile importante ale Tokyo, descrie perfect răbdarea și perseverența japoneză.

În Tokyo te poți lăsa purtat de vraja cumpărăturilor și nu vei ajunge niciodată la capătul magazinelor. Dacă vrei electronice, aici e lumea ta. Dacă vrei cosmetice, n-ai cum să te plictisești. Prețurile sunt moderate, bunul simț primează. Pentru europeni există mereu oferta prețului fără TVA (10%) dar trebuie avută grijă cu produsele consumabile ce trebuie păstrate sigilate până la părăsirea țării.

După câteva zile petrecute în marele Tokyo, ne-am mutat în Osaka, cu o oprire de o zi în Hamamatsu. Iar pe drum am avut bucuria să vedem de aproape muntele sacru al Japoniei, Fuji, într-o splendidă lumină matinală de toamnă.

Hamamatsu

Pe hartă pare doar un orășel de provincie, mai ales în comparație cu Tokyo. Loc de naștere pentru compania Yamaha, acest oraș e departe de traseele turistice și ne-a oferit o imagine bună a ceea ce înseamnă viața obișnuită din Japonia.

La fel de îngrijit, spațios, cu infrastructură nemaipomenită și oameni la fel de politicoși, Hamamatsu ne-a convins că ceea ce văzusem până atunci în Japonia este real. În periferia orașului cu locuințe vechi și străduțe înguste găsești sate de un farmec aparte, patiserii uluitoare și liniște deplină. Peste tot 'miroase' japonez a curat.

Osaka

Diferit față de Tokyo, clădiri mai puțin înalte, spații mai largi, castelul Osaka, locuințe în stil vechi tradițional, parcă un pic mai puțin high-tech și mai zglobiu, am savurat din plin câteva zile în orașul gastronomiei japoneze.

Castelul Osaka îți oferă o mai bună înțelegere a istoriei Japoniei, a spiritului ce animă și astăzi această națiune. De menționat că taxele de intrare la obiectivele turistice sunt modice, chiar dacă ceea ce vizitezi este cu totul spectaculos cum este acest castel sau vederi panoramice de la mare înălțime în zgârie-norii japonezi.

Din Osaka am mers trei zile la rând în Kyoto și Nara.

Kyoto

Cu un aer mult mai tradițional decât ce văzusem până atunci, Kyoto se apropie de imaginile filmelor japoneze vechi. Temple budiste și shintoiste, parcuri imense, străduțe liniștite, căsuțe mici din lemn, artizanat cu adevărat local, o încântare de oraș în care te poți pierde zile întregi, găsind la tot pasul povești de spus mai departe, cupluri îmbrăcate tradițional, istorie și artă culinară.

Din Kyoto, la distanță de 1 oră, am ajuns în Nara. Loc de poveste, ca o poiană de munte, cu mai multe căprioare în libertate decât locuitori, Nara e un sat uimitor, de care te îndrăgostești la prima vedere, cu parcuri și temple, magazine ale artiștilor locali, muzee, cârciumioare și multă-multă natură.

Întorcându-ne în Tokyo, am mai petrecut trei zile încercând să vedem tot ceea ce aveam notat ca fiind 'de văzut', de la palatul imperial la mici magazine și ateliere, îngăduind și o excursie de o zi pe malul Pacificului, la Kamakura. 

Kamakura

Orășel de coastă, un rai al naturii și caselor tradiționale, cu foarte multe magazine de artizanat autentic japonez, Kamakura e o destinație în sine, un loc în care poți petrece fără probleme un sejur întreg. La o cafenea în margine de pădure, cu produse de un mare rafinament culinar, am descoperit că poți savura în liniște orice fără să pleci cu gustul amar al prețurilor nejustificat de mari. Altfel spus, Kamakura e încă un exemplu de respect, cumpătare, politețe față de vizitator.

Între suvenirurile de preț cu care ne-am întors din Japonia, este acest caiet pentru ștampile. În aproape fiecare stație de tren sau de metrou din Tokyo, precum și la unele obiective turistice, există ștampile unicat cu care îți îmbogățești caietul și sufletul. Renu țopăia de fericire la fiecare ștampilă nou-descoperită :)

Cu toate că am putea continua la nesfârșit, ne oprim aici cu povestea noastră. Am străbătut la pas 212.51km (de fiecare), am zburat ore în șir, am mers cu trenuri și autobuze cât am fi mers ani de zile în România, dar nu ne-am săturat nicio clipă de Planeta Japonia. Loc minunat, în care oamenii au fost mereu sursă de încântare și învățare, de unde ne-am întors îmbogățiți spiritual, cu povești de spus o viață întreagă.

Mergi în Japonia. Te vei îndrăgosti iremediabil.

Cu recunoștință,

Renu și Dani