udbi blog

Ce înseamnă bun-gust? De unde până unde se întinde și unde începe prost-gustul? După ce criterii apreciezi bun-gustul cuiva și este această însușire / pricepere o virtute?

Sunt întrebări pe care nu ni le punem zi-de-zi, dar se întâmplă să remarcăm, cu privire la alte persoane, că au bun-gust. De cele mai multe ori, sintagma face referire la modul 'potrivit' de a se îmbrăca al cuiva sau de felul în care a decorat o cameră. Bunul-gust este echivalent cu 'simțul estetic', cu acel de-al zecelea simț al frumosului.

Altfel spus, unii se îmbracă într-un anumit mod armonios, de parcă ar fi fost la o școală de modă. Alții pun în valoare o cameră prin aranjarea elementelor de mobilier și de decor, încât îți vine să te muți acolo, așa-i de frumos. Deci bunul-gust înseamnă capacitatea de a alege și aranja lucrurile (haine, vaze, draperii etc.) astfel încât să placă. Întregul aranjamentului devine frumos, de apreciat, trezește admirație.

Ca o concluzie de etapă, a avea bun-gust înseamnă capacitatea / priceperea de a pune lucrurile împreună în armonie și de a ansambla un întreg frumos, care atrage aprecierea celorlalți. Cum ar veni, eu mă îmbrac frumos deci am bun-gust. Sau ea a aranjat camera asta atât de frumos, deci are bun-gust.

Dacă e să-ți propui să ai bun-gust, musai trebuie să înveți ce e frumosul. Aici totul devine complicat și toată lumea pare să aibă dreptate. Ce e frumosul? Celebrul dialog dintre Socrate și Hippias se preocupă tocmai de răspunsul la această întrebare și rezultatul este că amândoi recunosc că habar nu au. De unde să știm noi, atunci, dacă nici Socrate nu știe ce e frumosul?

Cu toate astea, de-a lungul timpului, s-au cernut câteva linii de ghidaj, câteva principii care duc la rezultate apreciate de majoritatea oamenilor ca fiind frumoase. Cele mai multe dintre aceste principii sunt derivate din exemplele date de natură și pot fi aplicate în orice activitate cu rezultat vizual: fotografie, pictură, arhitectură, modă, design de interior, design industrial (de exemplu aspectul și funcționalitatea unui telefon mobil sau a unui cuptor cu microunde), plating (aranjarea în farfurie) etc.

Iată câteva exemple de principii care conduc / ajută la un rezultat frumos!

Rost

Elementele unui aranjament trebuie să aibă rost. Dacă te-ntrebi care e rostul, înseamnă cel mai probabil că acel element nu ar trebui să fie prezent. Dacă pe lateralele unei genți de damă atârnă câteva lănțișoare, apare întrebarea: la ce folosesc? Aproape sigur la nimic. Prezența lor acolo nu are un rol, un rost real. Sunt puse doar să fie, să împopoțoneze. O geantă de bun-gust nu va avea astfel de decorațiuni fără rost.

Există un curent în 'design-ul' vizual care se numește minimalism. În accepțiune minimalistă, tot ce nu are rost trebuie să dispară. Zero decor, 100% funcțional. Opusul minimalismului este barocul, maximilismul. Fără să te plictisim cu astfel de detalii, ar fi bine ca ceea ce pui în operă (alegerea hainelor, a decorului camerei) să aibă rost. E mai de bun-gust.

Jos mai închis, sus mai deschis

Natura propune acest model de echilibru: pământul este, de regulă, mai închis ca tonalitate decât cerul. Excepții nu prea sunt în afara îngemănării oceanului cu bolta cerească, atunci când tonalitățile se apropie până la confudare. De aceea este mai bine în general ca pantalonii să fie mai închiși decât bluza, pardoseala să aibă un ton mai închis decât pereții. Nu e interzis să inversezi acest raport, rezultatele putând fi surprinzătoare. Dar principiul funcționează.

Închis e mai mic, deschis e mai mare

Dacă te-mbraci în negru, ești mai slab. Asta e credința. De fapt, contrastul mare dintre îmbrăcăminte și ambient creează această iluzie, contururile fiind mai bine definite. Același efect îl are o bluză în orice culoare stridentă (în contrast mare cu ambientul). În schimb, contrastele mari atrag atenția și, de regulă, ieșitul în evidență se îndepărtează ușor-ușor de bunul-gust care tinde să fie mai rafinat, mai molcom, mai blând.

Aglomerația obosește

Cu cât are mai puține elemente, cu atât mai odihnitor este întregul. Are legătură acest principiu și cu rostul. O geantă de mare brand va fi, în general, cu puține elemente definite clar. O replică din Obor va avea atâtea briz-brizuri încât devine obositoare.

Ne oprim aici cu acest material alcătuit ad-hoc despre principii și descrierea bunului-gust, dar sperăm că ți-am fost de folos până acum.

Nu putem însă uita că bunul-gust are ca vecin prost-gustul. Deși diametral opus frumosului e urâtul, de obicei kitch-ul este mai la îndemână. Kitsch-ul înseamnă ceva ce are ca singur scop impresionarea celuilalt. Un post tv plin de kitsch este cel care difuzează numai știri-bombă, care nu aduc de fapt nimic util privitorului. O haină kitsch este atât de stridentă încât singurul efect este atragerea atenției. O mobilă kitsch este cea aglomerată de elemente de decor încât nici nu mai știi de unde să deschizi sertarul. Pe scurt, prost-gustul are ca element definitoriu kitsch-ul ca mod de exprimare.

Și foarte aproape de bunul-gust se mai regăsește și bunul-simț: acea adecvare, frumusețe a comportamentului și atitudinii cu care unii sunt înzestrați. Mulți dintre noi avem capacitatea de a distinge bunul-simț, uneori confundat cu cei șapte ani de acasă. Din nefericire, însă, bunul-simț și bunul-gust par că se mai găsesc doar ca delicatese în ziua de astăzi. Adică sunt rare de tot.

Despre toate acestea vom vorbi și dățile viitoare și ne-am bucura să participi la vorbă! Ne găsești pe Facebook!

Cu drag și bucurie,

Udbilicii

Renu și Dani